Psiholog dedicat, cu peste 14 ani de experienţă în practica clinică, consiliere psihologică individuală şi de grup, în mediul privat şi public. Cu rezultate semnificative în consilierea pacienţilor – copii şi adulţi cu probleme de sănătate mintală, abuz de substanţe, dificultăţi emoţionale, probleme de adaptare, comportamente agresive şi auto-agresive – prin utilizarea unei palete largi de tehnici terapeutice, mi-am construit cu succes relaţii solide atât cu beneficiarii primari, cât şi secundari.
De-a lungul carierei, mi-am demonstrat abilităţile în susţinerea procesului de dezvoltare personală: de stabilizare a imaginii de sine pozitive, de dezvoltare a abilităţilor de înţelegere şi de relaţionare în viaţa de zi cu zi, dar şi în abordarea situaţiilor de criză ale pacienţilor cu probleme de sănătate mintală. Prin adaptarea la medii organizaţionale diferite şi la o multitudine de tipologii de personalităţi, am construit o carieră solidă în domeniul consilierii şi terapiei psihologice.
Mă mândresc cu faptul de a fi recomandat de pacienţii mei, care au asigurat astfel continuitatea activităţii mele în organizaţiile în care am avut ocazia de a-i cunoaşte şi de a învaţa de la ei.
EXPERIENŢĂ PROFESIONALĂ
Educator
Grădinița Harmony Tree,11/2018-prezent
Asistent proiect și comunicare
Fundația Icar, 7/2015-3/2016
Responsabilități: Asigurarea condițiilor optime în vederea desfășurării activităților specifice din cadrul proiectului SALUT – Suntem Acasă în Locul Unde Trăim pentru a obține o cât mai bună vizibilitate a problematicii migranților.
Fondator, 12/2014 – 2021
Asociaţia “Sănătate mintală pentru Calitatea Vieţii”
Asociaţia non-guvernamentală “Sănătate mintală pentru Calitatea Vieţii” îşi propune să promoveze conceptele de sănătate mintală, de calitate a vieţii, valorile umane de acceptare şi toleranţă a persoanelor afectate de probleme de sănătate mintală, serviciul de consiliere psihologică, conceptul de educaţie şi ştiinţă utilizate pentru conştientizarea şi înţelegerea tulburărilor psihice în societate.
Modalităţi de realizare a obiectivelor:
• Sesiuni de informare, workshop-uri, seminarii, conferinţe;
• Grupuri de dezvoltare personală, sesiuni de parenting;
• Programe de intervenţie pentru categoriile sociale vulnerabile: femei, bătrâni, copii, persoane cu handicap;
• Consiliere psihologică , psihoterapie, consultaţii psihiatrice;
• Sprijinirea şi desfăşurarea de activităţi de cercetare ştiinţifică;
• Sesiuni deschise de discuţie pe tema combaterii discriminării şi prevenţiei tulburării depresive, sănătatea mintală la oamenii în vârstă;
• Cursuri de formare profesională;
• Acordarea de asistenţă socială persoanelor din categorii defavorizate.
Psiholog, 10/2014 – 09/2015
Artmedical Clinic
Clinică medicală privată, servicii psihologice şi psihiatrice.
Responsabilităţi:
• Consiliere psihologică adulţi şi copii;
• Consiliere cupluri.
• Colaborarea cu medicii specialişti şi crearea unui tratament integrat şi personalizat fiecărui caz.
Psiholog, 11/2013 – 10/2015
Asociaţia “Norocel”, ONG, Spital Clinic de Psihiatrie “Prof. Dr. Al. Obregia”, Sectia IV Pediatrie Psihiatrica
Responsabilităţi:
• Organizarea de sesiuni de consiliere individuală/ grup pentru copii şi adolescenţi, diagnosticaţi cu tulburări psihice, de personalitate, de comportament de tip criză bio-psiho-socială, de tip carential şi de tip sociopatic, vârste 4-18 ani (depresie, anxietate, dependenţe, personalitate bipolară, schizofrenie).
• Urmărirea pacienţilor pe perioade lungi de timp după aplicarea tratamentului şi înregistrarea rezultatelor.
• Organizare grupuri de sport pentru beneficiarii secundari (familii, cadre didactice).
• Aplicare teste proiective, teste psihologice, realizarea rapoarte de evaluare pentru medicul de caz Colaborarea cu medicii specialişti şi crearea unui tratament integrat şi personalizat fiecărui caz.
• Promovare diverselor tulburări in randul cadrelor didactice în vederea depistării şi interpretării timpurii a simptomatologiei pentru tulburarea de spectru, ADHD, depresie, anxietate, fobie.
Psiholog, 10/2013 – 06/2014
Fundaţia “ICAR”
Responsabilităţi:
• Sesiuni de consiliere psihologică cognitiv-comportamentala pentru familii de emigranţi, solicitanţi de azil politic, înscrise în programul de integrare în mediul social, profesional şi cultural în România.
• Consiliere vocaţională pentru adulţii aflaţi în căutarea unui loc de muncă în România.
• Realizare materiale campanie de promovare a fenomenului de emigrare a solicitanţilor de azil politic în România, proveniţi din ţări afectate de război sau dezastre naturale.
• Reprezentarea fundaţiei la conferinţe pe tema emigrării.
Psihopedagog, 01/2013-06/2014
Responsabilităţi:
• Evaluări psihologice copii şi adolescenţi.
• Activităţi educative indiviuale / grup cu copiii emigranţi, în limba Engleză.
• Predare limba Română, matematică la adulţii şi copiii.
Psihopedagog, 04/2009 – 12/2009
Liga Română pentru Sănătate Mintală, proiect Phare ”Crearea unui centru de zi pilot pentru copiii cu profile atipice de dezvoltare”.
Responsabilităţi:
• Elaborare şi implementare proiect de consiliere pentru cu copii diagnosticaţi cu ADHD, astfel:
– Activităţi de teren: evaluări la domiciliul / unităţi şcolare.
– Sesiuni de consiliere psihologică cognitiv- comportamentală pentru copii cu ADHD, copii proveniţi din familii disfuncţionale.
– Grupuri de suport pentru beneficiari secundari (părinţi şi cadre didactice).
– Realizare materiale campanie de conştientizare a ADHD-ului (flyere, pliante).
– Creare rapoarte de activitate către managerul de proiect.
Psiholog Clinician, 12/2008 – 09/2015
Clinica „Medas”
Responsabilităţi:
• Consiliere psihologică adulţi, copii (3-5 ani).
• Evaluări psihologice pentru „Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap”, cu ajutorul testelor specifice
EDUCAŢIE
• Dezvoltare personală individuală&grup, ARCPF (Asociaţia Română De Psihanaliză de Cuplu şi Familie, Bucureşti), 2011– 2013.
• Formare în terapie psihanalitică de cuplu, familie, grup, ARPCF, 2011 – 2013.
• Congres Naţional de Psihotraumatologie, participare seminar: ”Psihotrauma la copil: modalităţi de abordare”, Prof. C Petrescu, 2011.
• Psiholog Clinician, Cod 06765, treaptă 1 – Colegiul Psihologilor din România, Bucureşti, 2009- prezent.
• Master în “Recuperare şi Terapie în Psihopedagogia Specială”, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, 2008 –2010.
• Coferinta Naţională de Sănătate Mintală a Copilului şi adolescentului, ediţia 4, participare seminar „Autism, ADHD, comorbidităţi”, 2009.
• Coferinta Naţională de Sănătate mintală a copilului şi adolescentului, ediţia 1, participare seminar „Autism, ADHD, comorbidităţi”, 2007.
• Licenţă în Psihologie, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Universitatea Bucureşti, diplomă obţinută: Psiholog, 2004 –2008.
PRACTICĂ ŞI VOLUNTARIAT
• Proiect ADPARE, acordarea de consiliere psihologică pentru femei abuzate fizic şi psihic, 2014.
• Obervator psi şi consilier colaborator, Bucureşti, Cabinet “Doctor Gabriel Diaconu”, 2010- 2012.
• Psiholog voluntar, Spitalul Clinic de Psihiatrie ”Prof.Dr. Alexandru Obregia”, Bucureşti, 2006 –prezent, activitati:
– Sesiuni de terapie cu tineri cu nevoi speciale în vederea dezvoltării abilităţilor de comunicare şi integrare socială.
– Susţinere seminarii practice cu studenţii practicanţi la medicină şi psihologie, prezentare studii de caz.
– Consilierea şi evaluarea psihologică copiilor cu nevoi speciale, tulburări cognitive, tulburări de spectru, probleme comportamentale şi tulburări emoţionale (vârste 3-5 ani).
– Consilierea beneficiari secundari în vederea susţinerii şi continuarii tratamentului dupa externare.
– Colaborarea cu asistenţii sociali în vederea realizării achetelor sociale, evaluări şi audienţe sociale.